Moara cu noroc. Popa Tanda. Budulea Taichii

In evolutia prozei romanesti, Ioan Slavici este cel care face trecerea de la ideea de taran la aceea de taran ca tipologie umana intrinsec definita, in concordanta cu ceea ce Mihai Eminescu numea geniul poporului romanesc . Istoria literaturii romane din secolul al XIX-lea inregistreaza prin Ioan Slavici extinderea ariei de existenta a geografiei culturale nationale.
Articolele publicistice, Novelele din popor si romanul Mara infrunta posteritatea, fiind unele dintre expresiile spiritualitatii romanesti. Colectia Marii Clasici subsumeaza textele autorilor pe care istoria literaturii romane i-a transformat in mituri fundamentale.
Un demers simbolic care a convertit lectura acestora intr-o constrangere placuta… Pentru a iesi din acest paradox, am insotit fiecare dintre capodopere cu o fisa biobibliografica si un dosar critic care cuprinde un studiu introductiv si o selectie a celor mai inspirate fragmente de analize si comentarii literare.
Ioan Slavici omul era un sucit, ca sa nu zicem altfel, dar opera sa este remarcabila. Cu perceptia justa numai cand se aplica la viata taraneasca, el nu idealizeaza si nu trateaza cazuri de izolare.
Oamenii sai sunt darzi, lacomi, intreprinzatori, intriganti, cu parti bune si parti rele, ca orice lume comuna. Limba, de obicei impiedicata in pagina de idei, e un instrument de observatie excelent in mediul taranesc.
Cu toate ca scriitorul deschide nuvelele printr-un fel de acord stilistic, e severa, fara excese artistice. Popa Tanda e un fel de Robinson Crusoe , cu o intentie de economie politica absorbita in fictiune.
[…] Intrupare a spiritului de colonizare, Popa Tanda e o figura de neuitat. In Budulea Taichii se trateaza misterul psihologic al unor fiinte cu infatisare neinsemnata in copilarie si un caz de ambitie in clasa de jos.
[…] Moara cu noroc e o nuvela solida, cu subiect de roman. – George Calinescu