Mori, iubitule! Ed.2

Imaginați-vă o femeie pierdută undeva în inima Franței rurale, într-o viață pe care nu o mai recunoaște. Are un bebeluș agitat, un soț distant și o casă plină de treburi, și tot ce își dorește e să găsească un sens, o punte peste haosul din jurul ei. Cartea „Mori, iubitule!”, scrisă de Ariana Harwicz, te ține cu sufletul la gură încă de la primele pagini, pentru că e ca și cum ai fi prins în vârtejul gândurilor și emoțiilor ei, fără posibilitatea de a ieși afară sau de a-ți liniști respirația.

Harwicz reușește să creeze o poveste atât de intensă și viscerală, încât pare că te aflai chiar în mintea acelei femei. Ea nu are nume, pentru că, poate, vrea să fie reprezentanta oricărei femei care simte că viața începe să-i scape printre degete. În aceste momente de exil, ea se războiește cu propria existență, își asaltează gândurile și dorințele, toate într-un monolog interior care te face să te simți de parcă ai fi acolo, în pădure, pe pământ cald, cu ochii larg deschiși, dar și inima plină de neliniște.

Un lucru esențial e modul în care Harwicz scrie: cu o sinceritate brută, aproape brutală, și cu o doză de răzvrătire care nu se teme să atingă zone tabu. Se potrivește de minune cu tehnica lui Virginia Woolf, dar și cu obsesiile desdechise ale Slyviei Plath, reușind să creeze o atmosferă încărcată de emoție, de tensiune și de cruzime. În aceste pagini, femeia se luptă cu propriile dorințe, cu recuzita unei vieți convenționale și cu nevoia de a fi liberă, de a fi ea însăși în ciuda presiunilor din jur.

Poate cel mai tulburător e modul în care Harwicz explorează relatia femeii cu propria sexualitate, cu violența, cu propria identitate. Scenele descrise, uneori extrem de violente, te fac să reflectezi la limitele normalului și la cât de fragilă e linia dintre normal și nebunie. În tot haosul acesta interior, cititorul nu devine doar un martor, ci și un participant, fiind atras într-o spirală de emoții intense, de gânduri și neliniști, ca într-un coctail molotov literar.

Nu e o carte ușor de digerat sau de citit cu o inimă sensibilă, dar e cu siguranță o experiență. O experiență care te provoacă să privești dincolo de aparențe, dincolo de rolurile sociale și de convențiile cotidiene. „Mori, iubitule!” nu e doar o poveste despre o femeie în exil, ci și un punct de vedere cutremurător asupra propriului eu, despre ce înseamnă să fii complet sincer cu tine însăți, chiar și atunci când lumea pare să te strângă în trapul ei fericirii și normalității.