Muzeul convorbirilor intrerupte

Cartea Andei Docea are candoarea si franchetea unui jurnal. O calatorie de la tinerete la maturitate, in care si asteptarile si infrangerile si amorurile si despartirile au locul lor.
Caci, pana Ia urma, nu destinatia e importanta, ci drumul parcurs. Colectia de „senzatii si sentimente” cu care functioneaza viata.
Poate ca uneori pare desuet sa faci inventarul iluziilor, dar fara ele ramane din noi prea putin. Toate telefoanele asteptate si toate convorbirile intrerupte sunt urmele legaturilor si apropierilor din care suntem facuti.
Calda, umana, nesofisticata, „marturia” Andei Docea te face sa nu te simti singur intr-o Iume din ce in ce mai formatata. – Ana Maria Sandu, scriitoare si jurnalista la Dilema veche Anda Docea este poeta, adica simte, gandeste, vede, sufera, imbatraneste, iubeste, intinereste si asa mai departe (tot mai departe, foarte departe) poetic.
Poeta fiind, ea face din schimbari, din despartiri, din convorbiri telefonice intrerupte, din singuratate, din cofetarii, din amintiri, din amnezii si din oamenii intalniti pe drum poezie. „Prezentul e foarte lung”, scrie intr-un poem Anda Docea si deodata, deodata ca la Cehov, ramai cu inima deschisa, fiindca exact asa si e.
Asa e – fiind tot ce avem, prezentul e foarte lung. Cartea Andei Docea, ca toate cartile bune, e despre dragoste, sfarsit si tot ce urmeaza dupa.
– Andrei Craciun, ziarist si scriitor Capodopera Lasa totul in seama mea Voi gasi, ca sa te numesc, Cate cuvinte au eschimosii pentru zapada Portretul tau va fi cel mai bine luminat Din toata galeria Se vor opri toti acolo sa te admire Vor spune ca ai fost extraordinar. Iti rostesc eu replicile Scriu toata povestea Tot ce nu s-a mai intamplat Tot ce n-a apucat sa fie Si ce a ramas doar in mintea mea.
Poti avea incredere, la asta ma pricep Ca nimeni alta.