Nebunia de a gandi cu mintea ta

Orice minte, la intrarea in viata, e cruda si „salbatica”. Dar daca ne este data in grija ca minte a noastra, noi suntem cei chemati s-o ajutam sa devina „o minte adevarata”, s-o cultivam si s-o facem sa se coaca.
Raspundem, mai presus de orice, pentru mintea noastra, pentru felul in care i-am trasat contururile si pentru cel in care, pornind de la ea, ne-am ales apoi viata. Adevarul e ca nu poti spune „eu” si nu poti revendica un destin decat la capatul unui act solitar de gandire.
[…] Titlul, spune Schopenhauer undeva, „trebuie sa fie pentru o carte ceea ce este adresa pentru o scrisoare”. Dar cui i se adreseaza atunci titlul acestei carti, Nebunia de a gandi cu mintea ta?
Cine anume e interesat de ce inseamna sa gandesti cu mintea ta? Raspunsul mi se pare evident: oricine.
Oricine care, vorba lui Kierkegaard, vrea sa fie mai mult decat un exemplar intr-un banc de heringi. […] Daca sfarseste ca dialog continuu cu sine, gandirea pe cont propriu este lucrul cel mai greu de suportat.
Caci din acest dialog decurg la tot pasul corectiile care se impun pentru ca viata sa ramana pe linia de plutire. Iar viata celui care nu poate sa le faca este in mod fatal una esuata.
Pana la urma, mai toate vietile sunt, privite cu un ochi distant, incoerente. De aceea, poate ca e preferabil sa-ti dai intalnire cat mai rar cu necunoscutul din tine.
Altminteri, judecata careia i te vei supune va fi in mod fatal o „aspra judecare de sine”. – Gabriel Liiceanu