Nihil obstat: elemente pentru o teorie a natiunii si nationalismului

Nihil obstat – „Nimic nu sta in cale” – sunt faimoasele cuvinte inscrise de cenzura catolica pe reversul paginii de titlu a volumului considerat apt de circulatie, respectiv purificat de erori morale sau teologice. „Nimic nu ii sta in cale” – adica nimic nu il poate opri sa circule, nimic nu il poate impiedica sa se manifeste.
In textul nostru, aluzia si semnificatia sintagmei sunt, evident, diferite: in ciuda nenumaratelor sentinte, insistente si abundente incepand cu anii ’90, dupa care natiunea sau nationalismul au murit, timpul lor s-a scurs, momentul lor a trecut, asistam astazi la resurectia neasteptata, exploziva, intempestiva a unor fenomene carora li se anuntase, solemn, decesul. Nu judecatile de valoare ne intereseaza aici – e bine, e rau, e dezirabil, e pernicios –, ci judecatile de realitate.
Lucrarea de fata este in primul rand o defrisare critica a terenului, incepand cu perioada moderna si terminand cu provocarile pe care stilul de gandire postmodern sau postmodernitatea ca atare le aduc nationalului in variile aspecte ale sale. Totul, repetam, plecand de la provocarile de azi care pivoteaza in jurul chestiunii identitatii europene.
Europa este si text, dar si pretext al cartii de fata. Ce s-a intamplat si se intampla cu relatia dintre Europa si natiunile ei, pe toate palierele devenirii acestei relatii –politice, economice, sociale, identitare – este o intrebare legitima.
Pe scurt, cartea pe care cititorul o rasfoieste acum provine dintr-o asemenea somatie: incercarea de a deslusi, pana la nivelul unui contur teoretic utilizabil, un fenomen ubicuu si percutant, care se incapataneaza sa-si faca simtita parca mai abitir prezenta, cu cat aceasta ii este negata. ” In ultimul Eurobarometru de opinie, din 5 martie 2017, la intrebarea „Cum va vedeti in viitor: numai european, european si national, national si european, numai national?”, rezultatele sunt urmatoarele: numai european 2%, european si national 7%, national si european 54%, numai national 35%.
Si aici apare o interogatie evidenta: discrepanta care exista din punct de vedere atitudinal intre discursul unei elite intelectuale si populatie. O discrepanta care trebuie recunoscuta, cercetata si asumata, pentru ca ea poate fi cheia intelegerii turbulentelor Europei de azi.
Pana la urma, cei care vorbesc „in numele Europei si numai al Europei” vorbesc in numele a (doar) 2% dintre cetatenii continentului…” ” De la distinctia lui Nietzsche intre Fernstenliebe si Nachstenliebe, trecand prin fiigenheitsorizont sau das Primordiale ale lui Husserl si pana la globalizarea lumii moderne, totul este inclus, in dozaje diferite, in descifrarea unor manifestari precum etnicitate, natiune sau nationalism; de la flosofia mintii la sociologie si geopolitica, trecand prin existentialism – destinul insului in lumea aceasta si dincolo de ea se intinde plasa care trebuie aruncata peste istoria lumii de ieri si de azi pentru a capta judicios asemenea fenomene polimorfe, echivoce si ubicue.”