Nu e de ras cand lacrima-i pe-aproape

Romanescu ne conduce, cu un umor extrem de sclipitor, printr-un peisaj al vieții de zi cu zi care pare, uneori, să fi fost luat cu asalt de absurdități sau, mai rău, de o tristă repetitivitate. În această continuare a prietenoasei și ironicei sale întâmplări literare, ea ne arată cum, chiar și în vremurile în care totul pare să fi fost luat din basme de prostie, se pot găsi momente de reflecție și umor autentic. Este ca și cum am sta la o cafea cu ea, ascultând cu adevărat despre cum ne-am transformat, fără să ne dăm seama, în niște personaje dintr-un spectacol absurd modern.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte? Probabil faptul că, deși acțiunea pare să se petreacă într-un cronici plin de sarcasm și ironie la adresa societății, în spatele fiecărui rând se simte și o doză mare de sinceritate și dorință de a ne aduce aminte să mai și râdem. Romanescu vorbește despre tot ce ni se întâmplă, dar într-un mod în care îți pare mai ușor să înțelegi și să te identifici; ca și cum te-ai privi într-o oglindă ciuruită, dar tolănit pe canapea, zâmbind la propria ta necumpătare sau la absurdul vieții moderne.

Cartea ude cititorului de nuances fine și observații trăznite, dar mereu cu o doză de umor care te face să rămâi cu zâmbetul pe buze, chiar și atunci când parcă totul în jur e departe de frumusețe. Fiecare pagină te provoacă să nu mai iei totul atât de în serios și să descoperi, poate, frumusețea în lucrurile mici, chiar și în cele mai ciudate sau mai greu de explicat. Și, deși tonul uneori pare să răsune de o critică ascuțită, și ascunde și un mic strigăt de ajutor, de fapt te îndeamnă, subtil, să nu te lași prada disperării și să găsești motive de râs în orice situație.

Toată această combinație de satire, observație și autoironie face ca această carte să fie o adevărată comoară pentru cei care vor să vadă lumea cu un ochi diferit, mai relaxat și mai plin de umor. Este o invitație la reflecție, dar și la ridiculizare și, de ce nu, la a nu lua totul atât de în serios. În final, Romanescu ne orează să râdem cât mai putem, pentru că, în fond, umorul și o doză sănătoasă de autoironie sunt cele care ne pot salva din orice criză, fie ea personală sau colectivă.