Il stiu pe Ciprian de pe vremea cand lucram amandoi la Radio Renasterea al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane a Vadului, Feleacului si Clujului; el teologhisea in compania unor fete bisericesti si dascali, in acelasi timp, la Seminar si la Institut, dar se pricepea si la cele tehnice. Apoi l-am intalnit la Manastirea Nicula unde se refugiase o vreme; acolo s-a adancit in lecturi biblice si nu numai, dar tin minte ca mi-a daruit cateva carticele pentru copii scrise in duh crestin, dovada ca literatul din el nu-i dadea pace.
In sfarsit, am aflat ca teologul a devenit, cu voia Domnului, bag de seama, meteorolog.Avand indrazneala de a intra in disputa cu demiurgul insusi, Ciprian Vidican e perfect constient, in modestia si smerenia lui, ca nu scrie decat biete poeme, cedand ispitei de a rosti simple adevaruri de viata traita in simplitate, onestitate si intelepciune, caci, vorba eclesiastului – toate-s desertaciune. – Mircea Petean
