O lacrima de Batavia

„Ce film ar iesi!” a fost primul meu gand, cam pe cand trecusem de pagina 20. Dar ce fel de film?
Ce fel de carte? „Un (alt) roman post apocaliptic” ar fi o caracterizare incorecta.
Chiar si „Un roman post apocaliptic atipic” ar fi pe langa subiect, si asta dintr-un motiv simplu: suntem sigur intr-o atmosfera post apocaliptica, dar lipseste Apocalipsa! In loc de asta avem doar o Intrerupere, si anume a tuturor surselor de curent electric.
Sufi cient insa ca lumea sa o ia razna, dovedind cat de dependenti suntem de electricitate. Desigur, putem lua lucrurile si in sens metaforic.
Insa, in sens concret, mi se pare senzational faptul ca Sergiu Somesan si-a scris cartea – stiu dinsursa sigura – inainte ca o doamna ministru din Austria sa se trezeasca vorbind despre o posibila pana de curent pan-europeana! Realitatea se straduieste sa prinda din urma fi ctiunea, Doamne, fereste!
La fel ca in toate cartile lui Sergiu Somesan, de la basmele pentru copii pana la thrillerele SF, ceea ce conteaza cel mai mult pana la urma sunt oamenii si relatiile dintre ei. Oricat de teribile ar fi unele dintre elementele constructive ale cartii – precum cel care da titlul volumului – mai importanta este defi nirea personajelor si a comportamentului lor atat in situatii normale, cat, mai ales, in unele profund anormale.
Colonelul si Profesorul sunt personaje arhetipale, pe care le-ai recunoaste daca le-ai intalni pe strada. Profesorul cel tanar este complet luat pe sus de evenimente – cele strict personale si cele globale, deopotriva.
Iar Clara este cea care evolueaza, de-a dreptul socant, intr-un timp foarte scurt. Ceea ce cucereste insa – dincolo se fi rul narativ propriu-zis – este atmosfera de grup a celor patru personaje principale, parca prieteni de-o viata, in ciuda diferentelor de varsta, experienta si stil de a fi.
Am lasat la urma cele trei dimensiuni inedite, care sunt esentiale. In primul rand, Intreruperea se termina si viata incepe destul de repede sa revina la normal – lucru nu tocmai obisnuit in romanele si fi lmele post apocaliptice.
In al doilea rand, povestea are o componenta religioasa pe cat de subtila, pe atat de profunda. In al treilea rand, istoria nu are un sfarsit.
E un pic frustrant cand ajungi la ultimele fraze, dar nu putea fi altfel. Cartea nu se incheie cu un fapt, nici cu o morala, ci cu un avertisment…
– Tudor Calin Zarojanu