O moarte care nu dovedeste nimic

…al doilea roman, O moarte care nu dovedeste nimic , este mai complex, mai bine construit si, in chip evident, mai aproape de teoriile lui Holban despre romanul modern. Este o confesiune in jurul unei iubiri incerte si a unei gelozii irepresibile.
Sandu, tanar cu spirit cazuistic dezvoltat, reconstituie in memorie legatura sa cu Irina, o colega de universitate nici frumoasa, nici urata, docila, prea docila intr-o iubire pentru ea nesigura. Eroul o observa timp de cinci ani de zile si, aflat acum la Paris, incearca sa inteleaga natura sentimentului sau pentru aceasta tanara femeie pe care nici nu poate s-o paraseasca, nici nu poate sa ramana langa ea.
Este egoist, recunoaste el insusi, pretuieste mai mult singuratatea si independenta decat iubirea. Nu-i, totusi, capabil de a-si duce viata singur, are despre femeie idei schimbatoare, pe Irina o cauta cu asiduitate, apoi o paraseste.
Cand femeia dispare Sandu intra in panica si analizeaza cauzalitatile acestui gest. Nu ajunge, bineinteles, la nicio concluzie.
Nimic nu-i sigur, totul este de analizat. Chiar si temeinicia si criteriile analizei… – Eugen Simion