Candva, in cursul secolului al XVIII-lea, istoria s-a rupt in doua. Fenomenul Luminilor , a caror difuzare incepuse deja cu multe decenii in urma, avea sa se dovedeasca o miscare revolutionara, multumita unei inzestrari neobisnuite pe care au primit-o ideile, cea de-a influenta direct transformarea, ba chiar bulversarea completa si ireversibila a vietii sociale.
O capacitate aproape miraculoasa de propulsare a politicii, al carei reflux iremediabil a putut fi observat curand dupa aceea. Totusi, intentia lui Jonathan Israel in Revolutia mintii , precum si in trilogia sa despre razboiul purtat in sanul Iluminismului si despre rolul esential jucat de ideile Luminilor in configurarea modernitatii, trilogie pe care o sintetizeaza practic in volumul de fata, nu e sa ilustreze nasterea si moartea unei asemenea exceptii si nici sa sugereze ca, altminteri, in afara acestei epoci a difuzarii Luminilor , ideile n-ar fi fost altceva decat o slaba suprastructura.
[…] Dimpotriva, pentru Israel, cazul Luminilor e doar o exemplificare neobisnuita a modului in care, in general, noul, schimbarea, impulsul dat unei dinamici istorice s-ar ivi de undeva din structura ideologica a legitimarii. Lumea – si cea produsa de Lumini, dar si cea care o precede – e profund intelectuala in substanta ei.
– Veronica Lazar

