O vara cu Baudelaire

Sa vorbesc vara despre Baudelaire parea (…) o provocare nemasurata si un proiect inca si mai absurd decat evocarea lui Montaigne sau Proust. Baudelaire, care a cunoscut soarele cand tatal lui vitreg, pentru a-l aduce pe calea dreapta, l-a trimis in marile Sudului la douazeci de ani, a facut cale-ntoarsa in insula Bourbon si s-a intors repede pe malul nordic al insulei Saint-Louis, pentru a nu mai parasi Parisul, cu exceptia catorva sejururi la mama lui, retrasa la Honfleur, si a ultimului si dezastruosului exil la Bruxelles.
O toamna cu Baudelaire ar fi fost mult mai potrivita, un anotimp mort, cand zilele se micsoreaza, iar pisicile se cuibaresc la coltul focului. Pe deasupra, alti doi sau trei factori au complicat si mai mult lucrurile.
(…) In fine, o abordarea neconventionala i s-a potrivit de minune lui Montaigne. Am hotarat atunci sa ma apropii de Baudelaire in acelasi spirit, „in salturI”, fara grija de a spune totul, cautand, daca nu sa-l fac iubit pe cel care nu se sinchisea de acest aspect, macar sa determin un numar cat mai mare de cititori sa intre in librarii si sa regaseasca drumul Florilor raului si al Micilor poeme in proza.
– Antoine Compagnon