Sfantul Gavriil ne indeamna prin explicarea vedeniei avute de maica Ecaterina – in care sunt infatisate atat fericirea dreptilor, cat si chinurile pacatosilor – sa vedem cerul si Biserica intr-un fel care sa ne apropie de Dumnezeu. Duhul ispititor al vremii incearca sa-l atraga pe om cu ispite si placeri trupesti de tot felul, facandu-l sa uite cu totul de suflet si de nevoile acestuia.
Pacatele ii uratesc pe oameni, si orice lucru savarsit pe pamant ii va chinui in vesnicie pe cei care nu se pocaiesc, pe cand virtutile, faptele bune si iubirea vor dainui vesnic in sufletul omului. Descrierea fericirilor Raiului ne arata ca exista o alta lume in care traiesc sufletele celor drepti, unde domnesc pacea si frumusetea.
Sa ajungi in acea lume e cu putinta doar prin credinta in Domnul nostru Iisus Hristos si printr-o viata evlavioasa, pe cand desfatarea de bunatatile pamantesti, in deplina uitare de suflet si de nevoile acestuia, nu aduce pace si odihna sufletului, ci dezamagire si neliniste. Doar o viata evlavioasa pe pamant este adevarata intelepciune si numai aceasta aduce omului pacea, linistea si bucuria, iar in viata viitoare – fericirea vesnica.
O carte despre rostul faptelor bune, al virtutilor,al iubirii de aproapele, si despre felul in care acesteasunt rasplatite in viata de apoi. Traducere din limba rusa de Eugen Diaconu.
Diakrisis . Yearbook of Theology and Philosophy Vol.1: Immanence and Transcendence Din cuprins: • Immanence… Vezi produsul >>
La Santa Trinita nella pittura italiana dal Trecento al Seicento. Sfanta Treime in pictura italiana… Vezi produsul >>
Ignoranta emotionala. Stiinta din spatele a ceea ce simtim si motivele care stau la baza… Vezi produsul >>
Indumnezeirea persoanei. Revelatia sacrului in traditiile monoteiste: O hermeneutica a teologiei comparate Indumnezeirea nu este… Vezi produsul >>
Gresia albastra (roman holografic) Volumul intai ...E un text incitant, paradoxal, copiind o realitate posibila… Vezi produsul >>
Biologie. Manual pentru clasa a VIII-a Acest manual scolar este aprobat prin Ordinul Ministrului Educatiei… Vezi produsul >>