Obiceiuri de nunta la cangurii schiopi

Timpul a trecut si peste aceasta carte, dar a pastrat-o nealterata in esenta ei ludica, in noutatea ce o adusese atunci, prin succesul ei extraordinar, care dadea batai de cap, dupa tiparire, evident, cenzorilor, ce nu pricepeau de unde aceasta pofta a romanului de a se intresa de felul in care cangurii cu deficiente nuntesc. Cartea a avut un destin frumos pana acum, in tiraj si in cititori, continua si acum mesaje nostalgice pe Facebook, sms-uri pline de suflet, cu amintiri despre aceasta carte, despre cum se citea, pe sub banca, cum profesorii confiscau cartea si n-o mai dadeau inapoi, despre lecturile in grup, despre cum cartea a fost dusa peste granita, ascunsa cu grija, ca un lucru, ca o fiinta ce nu avea dreptul sa treaca o granita materiala.
Evident, autorul a imbatranit, cartea a ramas insa tanara, si de aceea, la aceasta a XV-a editie, aniversara, am decis sa o sarbatorim asa cum se cuvine, cu nuntasi din toata tara, pe masura traditiei nuptiale a acelor animale simpatice, care-si poarta copiii, asa cum fac multe mame, lipiti de pieptul lor, ca sa simta caldura, sa simta bataile inimii. Am acasa un exemplar din prima editie, a anului 1979, cam ponosita, cam rascitita, dar o simt la fel de proaspata de cate ori o iau in mana, ca un camp pe care a trecut, de curand, o coasa harnica.
Tarziu de tot mi s-a relevat secretul deja colectiv al acestui succes. Umorul meu se adresa bibliotecii din fiecare cititor, cartilor pe care le-a citit, iar astazi, daca as da aceasta carte unui politician plin de ifose si de ecouri nonintelectuale, nu cred ca s-ar distra, nu cred ca ar simti vreun fior epic, in nici un caz, si sunt convins, unul etic.
Multumesc tuturor celor care se inversuneaza sa tina clepsidra aproape de inima, impreuna cu aceasta carte. – C.
Udrea