Ochi de luna

Daniela Toma accentueaza enigma. Cateodata, himericul acapareaza peisajele lirice.
Sunt asteptate „cutremure” care sa repuna totul in discutie. Sensurile realizeaza o sinteza ce are in vedere esentele.
Pare ca ne situam pe in teritoriu brazdat de oglinzi daruite lirismului nu o data incendiar. – Octavian Mihalcea Poezia aceasta e tot timpul altfel.
Nu te pictisesti niciodata. Simti nevoia s-o recitesti.
Nu esti cuprins de suficienta citind-o. Totul e iubire, totul e revenire; si „incheietura dezghetata”, si „glezna”, si „caderea sub clipit”, ca si cand „dragostea ar fi doar o zi pe pamant”.
Si cuvintele se iubesc pe ele insele. – Victor Martin Modernismul poeziei Danielei Toma vine din surprinzatoarele conexiuni intrepatrunse in textele sale, cu variatiuni incredibile pe teme proprii, ce creeaza o vitalitate noua, incitanta si captivanta.
Cuvintele sunt un fel de laitmotiv, in jurul lor se invart multe idei ce creeaza dependenta si obsesie. – Ionut Calota Si cum creatia este legata de Creator, Daniela Toma isi lasa in voia Lui, noua forma a fiintei pe care a dobandit-o, lasa aceasta Ana noua, ca pe-o ofranda, generozitatii lui Dumnezeu, pentru a transgresa spre o stare, care ii va da posibilitatea sa probeze cine este ea cu adevarat: „esti radacina, inima, pasare,/ faci un pact cu Dumnezeu/ sa-si arunce navodurile in araturile cele mai ascunse/ ale ochilor/ sa-i deschida…” – Mihaela Meravei Nu mai am nevoie de trup/ fara el ma catar mai usor pe cruce…
„remarcabil”, cum ar spune regretatul Ciprian Chirvasiu: versuri de revelatie… si tot el spune: „daca cineva poate produce astfel de versuri, noi nu avem treaba, privim catre un Poet!” – Eugen Pohontu