Categorii: Uncategorized

Ocultism, vrajitorie si mode culturale

Ocultism, vrajitorie si mode culturale. Eseuri de religie comparata In perioada dominata de triumfurile rationalismului stiintific, cum socotim succesul extraordinar al unor miscari oculte precum astrologia sau renasterea vrajitoriei?
Din perspectiva sa de istoric al religiilor, Mircea Eliade arata ca astfel de tendinte populare se dezvolta din radacini arhaice si reapar periodic in anumite mituri, simboluri si ritualuri. In cele sase eseuri lucide adunate in acest volum, Eliade dezvaluie semnificatia religioasa profunda care se afla in centrul multor mode culturale contemporane.
Tematica volumului este eclectica: autorul reia vechi subiecte insuficient cercetate din istoria religiilor sau pune intr-o noua lumina controverse bine-cunoscute. Primele cinci eseuri au fost initial conferinte si, prin urmare, stilul oral, plin de viata le face deosebit de accesibile ca lectura.
Ultimul, scris pentru o revista de specialitate, este intrucatva mai tehnic, dar caracterul sau erudit nu are decat rolul de a familiariza cititorul cu manifestarile unui moment absolut fascinant din istoria experientei religioase. Mai degraba decat o lucrare de popularizare, Ocultism, vrajitorie si mode culturale este rodul convingerii lui Eliade ca istoria religiilor ar trebui citita de cel mai larg public posibil.
Mircea Eliade (Bucuresti, 1907 – Chicago, 1986) a studiat filosofia la Bucuresti, apoi la Calcutta, India. Si-a sustinut doctoratul in filosofie la Universitatea Bucuresti, remarcandu-se apoi ca profesor, istoric al religiilor, scriitor si filosof.
Din 1945 s-a stabilit la Paris, unde a predat istoria religiilor, mai intai la Ecole Pratique des Hautes Etudes, apoi la Sorbona. In 1958 a acceptat postul de profesor titular si de coordonator al Catedrei de istoria religiilor (din 1985, Catedra „Mircea Eliade”) a Universitatii din Chicago, devenind unul dintre interpretii eminenti ai religiei.
Eliade a fost un autor prolific de fictiune si nonfictiune deopotriva, publicand peste 1300 de texte de-a lungul a saizeci de ani. Si-a castigat faima internationala cu Mitul eternei reintoarceri (1949), o interpretare a simbolurilor si imaginilor religioase, prezervandu-si locul in memoria colectiva cu monumentala opera Istoria credintelor si ideilor religioase, scrisa in trei volume (1976-1983).
Intr-adevar, nu se poate sa nu recunoastem in operele unui mare numar de artisti contemporani un interes mistuitor pentru materia ca atare. Nu voi vorbi despre Brancusi, fiindca dragostea lui pentru materie e bine cunoscuta.
Atitudinea lui Brancusi fata de piatra e comparabila cu solicitudinea, teama si veneratia omului neolitic fata de anumite pietre ce constituie pentru el hierofanii; cu alte cuvinte, si ele dezvaluie o realitate sacra si ultima. Dar in istoria artei moderne, de la cubism la tachisme, suntem martorii unui efort continuu al artistului de a se elibera de „suprafata” lucrurilor si de a patrunde materia pentru a-i dezvalui structurile ultime.
Am mai discutat in alta parte semnificatia religioasa a efortului artistului contemporan de a aboli forma si volumul, pentru a descinde, ca sa zicem asa, in interiorul substantei, spre a-i dezvalui structura ascunsa, starea larvara. Aceasta fascinatie pentru modurile elementare ale materiei tradeaza dorinta eliberarii de sub povara formelor moarte, nostalgia cufundarii intr-o lume aurorala.
– Mircea Eliade Traducere din limba engleza de Elena Borta.

Share

Diakrisis Vol.1: Immanence and Transcendence

Diakrisis . Yearbook of Theology and Philosophy Vol.1: Immanence and Transcendence Din cuprins: • Immanence… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Sfanta Treime in pictura italiana din secolele XIV-XVII

La Santa Trinita nella pittura italiana dal Trecento al Seicento. Sfanta Treime in pictura italiana… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Ignoranta emotionala

Ignoranta emotionala. Stiinta din spatele a ceea ce simtim si motivele care stau la baza… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Indumnezeirea persoanei

Indumnezeirea persoanei. Revelatia sacrului in traditiile monoteiste: O hermeneutica a teologiei comparate Indumnezeirea nu este… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Gresia albastra Vol.1

Gresia albastra (roman holografic) Volumul intai ...E un text incitant, paradoxal, copiind o realitate posibila… Vezi produsul >>

7 zile în urmă

Biologie

Biologie. Manual pentru clasa a VIII-a Acest manual scolar este aprobat prin Ordinul Ministrului Educatiei… Vezi produsul >>

7 zile în urmă