Omul fara insusiri

Poate ca Musil, scriind epocalul sau roman, are „un ochi in plus”. „Epocal” nu e folosit aici numai in sensul unei performante artistice fara precedent, ci, urmand etimologia cuvantului (epoche – „oprire”, „punct de la care incepe coborarea”), in sensul suspensiei care preceda orice turnanta a istoriei.
Ce se intampla cand oamenii ajung sa stea calare pe hotarul a doua epoci? Robert Musil a descris, cu o suta de ani inainte de a incepe, epoca in care traim.
Ulrich, „omul fara insusiri”, este tanarul care ar fi putut fi genial, dar care isi pierde nazuinta de a fi din clipa in care afla ca a intrat intr-o lume in care „geniali” pot fi si caii de curse, si boxerii, si tenismenii. In romanul lui Musil, tema prostiei invadeaza prim-planul scenei, dar tema ascunsa a romanului, opusa celei a prostiei, este tema genialitatii pierdute.
Printre altele, Ulrich devine „omul fara insusiri” pentru ca noua epoca in care istoria intra pe nesimtite ii sustrage criteriile genialitatii. Traind pe ruinele vechilor valori, „omul fara insusiri” si-a pierdut certitudinea nucleului in jurul caruia se construieste orice personalitate.
El priveste la cei ce alearga cu veacul ca la niste neoantropi care au luat Noul in brate, fara sa stie unde vor sa ajunga. Aceasta turnanta a istoriei este inspaimantatoare, pentru ca pare sa anunte o substitutie de specie.
Nu exista nici un alt scriitor german in viata de a carui glorie postuma sa ma indoiesc mai putin. – Thomas Mann , 1 iunie 1939 Una dintre cele mai mari expresii literare pe care le-au imbracat nu numai epoca noastra, ci pur si simplu lumea si omul in genere.
– Suddeutsche Zeitung, 1952 Traducere din limba germana de Mircea Ivanescu.