Omul Pi

π este un numar, cunoscut ca raportul dintre circumferinta unui cerc si diametrul sau. Intre cele doua notiuni care se definesc una pe cealalta, π si cerc, exista o bizara contradictie.
Cum poate un numar irational sa fie legat organic de o forma regulata, perfecta si absoluta. Dihotomia aceasta a contrariat secole in sir minti luminate care au refuzat sa creada ca in spatele perfectiunii formei se gaseste un numar fara regularitate, fara „pattern”, fara poveste.
In goana incapatanata de a identifica din ce in ce mai multe zecimale ale numarului si de a descoperi cheia misterului si forma amorfului, omul poate ca a pierdut esenta: in spatele Ordinii, trebuie sa existe Haos. Amandoua, precum cercul si numarul π, sunt doar doi frati certareti, care nu pot trai unul fara altul, doi copii ai Infinitului.
Dezvoltand putin ideea initiala, a sensului asocierii dintre perfectiunea cercului si dezordinea numarului π, mai descoperim un lucru interesant. Daca incercam sa alteram definitia cercului, atunci π inceteaza sa mai existe.
Daca turtim cercul sau il indreptam, atunci el nu mai are „diametru” si deci definitia lui π isi pierde baza. Nu i se schimba a patra zecimala, nu isi schimba natura, ci isi pierde toata insemnatatea.
In schimb, daca ne abatem de la valoarea exacta a lui π, schimbandu-i o zecimala sau cu totul si, in loc de 2π radiani (360 de grade), rotim compasul mai mult sau mai putin, tot un cerc sau un sector de cerc perfect vom obtine. Pare deci ca perfectiunea defineste dezordinea, dar doar un anumit tip de dezordine.
In schimb, orice tip de dezordine ar putea conduce spre perfectiune. Volumul de fata trebuie privit ca o poveste unitara, eterogena, si nu ca o colectie de texte.
Reprezinta treceri de la o faza a vietii la alta, printre revelatii si descoperiri de sine, prin poezii care nu au cum sa se supuna unui anumit stil, unui anumit ritm, unei anumite tematici. Trec de la tanarul indragostit si superficial la adultul coplesit si profund, de la ordinea clasica la tremoloul spiritual, de la linistea ignoranta a varstei tinere la nelinistea constienta a varstei inaintate si din nou la linistea data de pacea spirituala.
In concluzie, poeziile din aceasta colectie reprezinta incercarea de a regasi haosul explorand interiorul ordinii. Ele sunt autopsia unui inginer, calator in „commute”-ul liniar si zilnic al vietii de rutina.
Sunt o calatorie prin diverse faze succesive ale unei vieti obisnuite si pline de trairi, si ele la fel de obisnuite si de intense. Sunt o suma de intrebari care constituie ele insele raspunsul.
Sunt incercarea de a il gasi pe Omul π din spatele „Omului O”, de a gasi sentimentul din spatele geometriei. Caci frumosul izvoraste din contopirea fortelor extreme, din tipatul Haosului de sub voalul Ordinii, din exprimarea fanteziei de sub aparenta ratiunii, din iubirea unui „Erotocrit” aflat in umbra unui inginer sau din simbolul unui π in invaluirea unui cerc.