Conceptul de estetic , cel putin in ceea ce-l priveste pe Nicolae Breban, nu se refera la „frumusetea scriiturii”, la ceea ce Camil Petrescu, in interbelic, numea calofilie, fiindca puteai fi metaforic si scriind reportaje comuniste, ca Geo Bogza si altii, sau romancier liric cu teza, ca Zaharia Stancu. Scriitura lui Nicolae Breban nu este niciunde calofila; as numi-o ontoestetica , fiindca merge catre o viziune transideologica, o Weltanschauung senina si violenta, in realismul ei, incat traseul parcurs de el este de la modernitatea lirica din Francisca la proza cvasidostoievskiana ( Animale bolnave si Bunavestire ) si la romanul cinic, cum l-am numit eu, cel din Singura cale, Jocul si fuga si Frica , kynism in sensul nietzschean si cioranian al cuvantului, in teoretizarea lui Peter Sloterdijk.
– Theodor Codreanu
