Orasul Alb

Mi-a fost greu să încep această recenzie pentru că, sincer, cartea „Orasul Alb” a Irinei V. Boca nu e tocmai ușor de pus în cuvinte. E una din acele lecturi care te face să te întrebi ce anume e real și ce e doar în mintea autoarei. Îți intră în suflet într-un mod subtil, ca o briză ușoară și persistentă. Cartea nu e despre un oraș în sensul clasic, cu străzi și clădiri, ci mai degrabă despre o stare de suflet, despre percepții și despre iluzie. Titlul, „Alb”, e aproape ironic, fiindcă orașul despre care vorbește nu e chiar alb, ci mai mult o nuanță de gri sau un amestec de culori neclare, încât te face să te întrebi dacă tot ce vedem cu adevărat există sau e doar o percepție a minții noastre. Am fost atras inițial de descrierea poetico-abstractă și de felul în care autoarea amestecă realul cu imaginarul. Îmi amintesc că m-am tot gândit la felul în care culorile, în această poveste, se masluiesc până și în cuvinte, iar lumea pare să se transforme constant, ca într-un fel de vis amestecat cu realitate. Totul îți dă impresia că e o reflecție a modului în care percepem noi lumea: uneori clară, alteori învăluită în ceață, mereu în schimbare. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost modul în care autoarea reușește să creeze o atmosferă tulburătoare, în care cititorul se simte ca și cum s-ar afla în centrul acestui oraș înșelător. E ca și cum fiecare pagină te provoacă să-ți pui întrebări despre identitate, despre adevăr și despre cum realitatea noastră e influențată de percepțiile noastre. Stilul ei e fluid și uneori criptic, dar asta doar adaugă un farmec aparte, ca și cum ai descoperi un puzzle misterios, piesă cu piesă. Per total, cartea nu e doar o poveste despre un oraș, ci și o meditație pe teme universale, prin prisma unei lumi care pare la limita între real și imaginar. E pentru cei care nu vor o lectură superficială, ci vor să pătrundă în subtilitățile minții și ale percepției. Mi-a lăsat un gust de contemplare, de introspecție și, mai ales, de curiozitate despre ce urmează la final. O lectură care îți picură încet în suflet și te face să te întrebi dacă, de fapt, totul e doar o iluzie colorată în nuanțe de alb și negru.