Oricine poate muri

Vreme de un minut, femeia a respins instinctiv ce se afla in fata ei, a inchis ochii si s-a cuibarit in trecut. Barbatul din padure nu-si gasise pacea.
Corpul se rostogolise cativa metri pe o panta si se oprise intr-un pin batran si acoperit cu licheni. Intepenise intr-o pozitie ghemuita si spatele ii era plin de noroi si de frunze roscate, pe jumatate putrezite, ramase din toamna trecuta.
Mortul parea sa aiba in jur de treizeci de ani, parul tuns foarte scurt si pe toata fata i se latise o pata mare, violet, ca si cum cineva aruncase pe el un lighean de apa clocotita. Nu i se distingeau trasaturile.
Doar ochii deschisi ramasesera limpezi si soarele strecurat printre crengi ii facea sa para aurii, neverosimili si neimpacati cu soarta. Isi tinea mainile inclestate pe burta, peste hanoracul subtire pe care scria „Aeronautica Militare”.
Poate ca fusese ranit si acolo, sau era doar o reactie de aparare.