Oriunde ma duc, numai de mine dau este un volum de texte dramatice la care Valentin Nicolau lucra in clipa cand timpul n-a mai avut rabdare. Cartea, pe care n-a mai apucat s-o vada tiparita, cuprinde trei „vise intr-un act“, precum si eseul „Un teatru al cunoasterii interioare“, in care se regaseste crezul autorului despre arta teatrului.
Viata cere uitare. Ca sa ne aducem aminte, trebuie ca inainte sa fi uitat.
Forta a tot ce este viu este uitarea. Memoria noastra functioneaza precum o rana: cu cat ii rupi coaja mai des, cu atat cicatricea creste si-ti va reaminti durerea.
De aceea, repovestim aceleasi povesti. Dar si pentru ca nu le intelegem.
Ceva inteles nu mai este repetat, odata priceput, cuvantul este redus la tacere. In interiorul tacerii isi face loc adevarul, devenind si spatiul aducerii aminte.
Ne vom aminti doar ceea ce este inca prezent si, totusi, uitat. – Valentin Nicolau
