Poeme alese de Livia Stefan Ma feresc sa spun ca e unul dintre cei mai sau printre cei mai importanti poeti, nu pentru ca n-ar fi, ci pentru ca toti o spun si pentru ca nu il vad ca pe Iaru-pe-un-piedestal, ci pe Iaru ca om, si poezia lui pentru mine este umana, cu tot ce implica umanitatea: razvratire, istericale, mult ras, mici delicii-bijuterii, glume de prost-gust, pasiuni si regrete, o bataie prieteneasca pe spate de trezeste-te, ba, dracului!, ghidusii, cardasii si complicitati la care chiar te simti partas, chiar daca nu ai trait in niciunul dintre actele orchestrate – reale sau imaginate, dar mai mult reale. Ma face sa simt ca este o butaforie inclusiv democratia, ca realitatea pe care ne-am dorit-o ne-a inselat amarnic, ca ne rotim in acelasi cerc al unei istorii din care nu pricepem nimic; stim cu totii ca poezia poate demasca asta si trebuie sa o faca.
– Livia Stefan
