Ostrovul Invierii

Ostrovul Invierii. Cantarea cantarilor mele.
Roman in versuri Poezia Aurei Christi exploreaza «subterana dinlauntru» intr-o atmosfera plina de mister, emotie si cuvinte, precum «picteaza fulgere la asfintit». Pentru Christi, «inima stie totul», iar magia poetului, «in lumina vie, inceata», te poarta «pe aripa ei mare, stravezie» spre locul, in care «ramai ochi in ochi cu Dumnezeu».
O poezie de mare forta lirica si imaginatie debordanta. – Adam J.
Sorkin (SUA) Iata, in cuvintele Aurei Christi, curgand abundent, din surse ascunse, fluidul vivifiant al poeziei, sa nu ne temem de retorica majusculelor, al marii Poezii. -Nicolae Balota (Franta) Marea literatura se naste din pornirea de a explora necunoscutul dincolo de limitele lui perceptibile, de a-si apropia cat mai mult acea realitate suprema nesustinuta de conceptele rationale, de investigatia empirica.
Unii poeti, precum Aura Christi, au un nume pentru aceasta Realitate misterioasa – Dumnezeu, pe care o reconstruiesc dupa cum le dicteaza intuitia si imaginatia, oferind propria versiune despre divinitate. Zeu inainte de a fi Dumnezeu, pentru Aura Christi Dumnezeu este confesorul caruia i se destainuie fara nicio retinere, impartasindu-i spaimele, disperarea si sperantele, cerandu-i sfatul.
Dumnezeu pare sa-i raspunda si din acest dialog se naste o poezie capabila sa infrunte inteligenta secolului XXI, tot mai pragmatica, tot mai sceptica si mai saraca din punct de vedere cultural. – Petru Iamandi (Romania) O, gandule, pamant de aer, tu, respirare-a zeului pierdut in diminetile cu roua, boare adusa dinspre rasaritul, gales scos din indoiala, somn, uitare ori cine stie cum dintr-o fantana, prin care ai trecut fara sa stii – ostrov nemaivazut, nemaigustat ‘n lagunele iubirilor tarzii, iscate dintr-un fel de-a fi distrat din cale afara, cand e prea tarziu sa fugi, sa speri, sa fii, sa nu mai fii in miezul lor de foc, in care esti viu, sunt vie, ca intr-o tornada suntem.
Nu stim de unde vin, de unde vii. Iubesti, iubesc.
Prinsi suntem in iuresul nebun. De o tornada supti ireversibil, spre cer alunecam de pe o limita pe alta.
Si-o stanca, din clipa-n clipa, sta peste noi sa cada.