Pacatele sulgeriului

Curtea parintelui meu, ca toate casele mari boieresti de la mijlocul veacului trecut, era plina de tigani si de tigance, desrobiti de abie la 1855 si care din mosi si stramosi fusese robi sau ai neamului nostru sau ai celorlalte neamuri ce alcatuiau marea boierime moldoveneasca. Unii dintr-insii, foarte batrani, erau inzastrati cu un uimitor dar de a povesti.
Li placea sa spuie intamplarile vazute de ei cu ochii sau auzite de la parinti si de la bunici. Minunatele lor cuvantari facura adesa, in lungile sari de iarna, sa treaca inaintea ochilor mei o multime de icoane ale unui trecut uneori foarte indepartat, icoane cateodata blande si duioase, mai adesa insa crunte si grozave.
Lenea si nepasarea tineretii impiedecandu-ma sa le pun pe hartie atunci, cand erau inca vii in mintea mea, am uitat din nenorocire cele mai multe dintr-insele; voia avea insa grija ca acele de care imi mai aduc aminte sa nu imparta aceiasi soarta. – Radu Rosetti