Pachetul contine 3 carti: • Apus de soare. Viforul.
Luceafarul – Barbu Delavrancea (304 pagini) • Teatru – Liviu Rebreanu (392 pagini) • Teatru – Ion Luca Caragiale (256 pagini) Apus de soare. Viforul.
Luceafarul Delavrancea a luat hotararea de a scrie trilogia Moldovei ( Apus de soare, Viforul, Luceafarul) intr-un moment de cumpana istorica: in 1907, dupa evenimentul tragic al inabusirii rascoalelor taranesti in sange. Confruntate cu o acuta criza politicianista si cu dificultatile inerente unui stat inca in formare, tarile romane aveau nevoie de un puternic mit al trecutului, in jurul caruia identitatea lor greu incercata sa se coaguleze.
Trecutul glorios avea astfel un rol reconfortant, de furnizor de incredere si optimism, cu atat mai mult cu cat destui scriitori din epoca puneau sub semnul intrebarii insasi revolutia de la 1848, in a carei proasta implementare vedeau insesi cauzele revoltei taranesti. Delavrancea se uita mai departe in trecut si se opreste asupra figurii lui Stefan cel Mare.
[…] Desi este protagonist doar in Apus de soare , in fapt marele domnitor domina intreaga trilogie, ca un fel de simbol care nu a mai putut fi depasit: cei care ii succed la tron, Stefanita ( Viforul ) si Petru Rares ( Luceafarul ) nu se ridica la valoarea lui, factorul psihologic inhibitor fiind analizat mai ales in Viforul . In special prin crearea acestui mit istoric, pornind de la bine-cunoscutul domnitor, Delavrancea va trai mereu in sufletele publicului larg si va avea un loc si in istoria literaturii romane.
– Oana Soare Teatru – Ion Luca Caragiale Comedia cuvantului este generata pe fundalul social al unor trasaturi etice sau fenomene general-umane: prostia, coruptia, tampenia, vanitatea si necinstea, ba chiar si filantropia, suspiciunea si teama, ghinionul si napasta, buimaceala si lenea. Cumplite drame sau chiar tragedii se profileaza in torentul de cuvinte al personajelor, in plina comedie.
Comicul lui Caragiale se revarsa in satira violenta la adresa coruptiei din politica timpului; in ironie plina, magulitoare, superpoliticoasa, in humor complice cand scriitorul „simte enorm” simfonia destinului Teatru – Liviu Rebreanu Daca romanele sunt cea mai inalta forma de relief a operei lui Liviu Rebreanu, teatrul constituie in viata lui o preocupare statornica si care i-a absorbit o buna parte a zilelor. Interesul pentru scena e adeverit astazi, in primul rand, de piesele lui:”Cadrilul”, „Plicul”, „Apostolii”.
Ele intregesc geniul unui scriitor care a stiut in oricare din paginile sale sa treaca dincolo de pragul convenit al adevarurilor si sa deschida o perspectiva revelatoare asupra imprejurarilor care trec si a oamenilor care raman. Sunt comedii in buna traditie a literaturii noastre,sunt comedii care infrunta timpul – cum o dovedesc succesele reluarilor recente desi autorul lor le considera distractii ale spiritului,divertismente scrise intr-o luna de recreatie intre doua romane grele.
– Radu Beligan
