Pachet: Domnisoara Christina. Sarpele + La tiganci

Pachetul contine titlurile: • Domnisoara Christina. Sarpele (312 pagini) • La tiganci (216 pagini) Domnisoara Christina.
Sarpele : Recitesc, pentru o noua editie, Domnisoara Christina . Sunt surprins de valoarea ei.
Cartea aceasta, pe care n-o mai rasfoisem din 1936, cand am scris-o si publicat-o, mi se parea ratata, sugestionat si eu de corul criticilor si a unora dintre prieteni, care o considerau fie perversa, fie erotica, fie de un fantastic factice. Azi, imi dau seama ca ma inselasem si sunt sigur ca, in douazeci sau cincizeci de ani, cartea aceasta va fi redescoperita.
Unii nu inteleg de ce Simina are noua ani; precocitatea ei erotica ii dezgusta. Dar tocmai pentru a face limpede faptul ca Simina e o posedata, o demonica, i-am dat varsta noua ani.
La paisprezece-cincisprezece ani ar fi avut aerul unei precocitati maladive, dar in ordinea fireasca a lucrurilor – tocmai ce voiam eu sa evit. – Mircea Eliade Fantasticul lui Mircea Eliade este benign, o revansa a a frumusetii si fecunditatii ei inepuizabile.
Din acest punct de vedere, el ramane, dupa parerea mea, in mod decisiv romanesc, pentru ca literatura romana imi pare a fi una dintre putinele literaturi ale lumii in care fantasticul n-a devenit niciodata grotesc, tragic, sumbru, pastrandu-si puritatea lirica, de alternativa mai buna si mai frumoasa a Realului. Iata de ce originalitatea acestui scriitor roman de reputatie mondiala sprijina si exprima indiscutabil o spiritualitate romaneasca.
– Sorin Alexandrescu Cu o prefata de Sorin Alexandrescu La tiganci. Nuvele fantastice : La capatul lecturii, sa recapitulam motivele si elementele recurente in cele sase nuvele.
Se retine, inainte de orice, aura de mister, atmosfera plina de suspans care caracterizeaza toate evenimentele, sentimentele si emotiile personajelor, ce par sa se afle mereu in asteptarea a ceva aflat dincolo de ele, ceva ce poate sa se intample sau poate sa nu se intample si care, in orice caz, le va proiecta intr-un alt plan ontologic. Aceasta atitudine are, in mod firesc, implicatii in ceea ce priveste viziunea asupra timpului conceput, augustinian, ca un fel de distentio animi, adica o extensie a sufletului.
[…] Acest joc cu timpul imbraca, practic, forma unei anamneze care, in filosofia platoniciana se stie ca reprezenta calea prin care sufletul capata acces la sfera ideilor, asadar calea cunoasterii prin excelenta. […] In aceste pagini de proza fantastica, de imaginatie, Eliade da o forma memorabila axiomei fundamentale a viziunii lui asupra lumii, conform careia orice hierofanie are drept consecinta revelarea sacrului ascuns in profan.
Gratie amprentei inconfundabile a stilului sau, in aceste nuvele el reuseste sa neutralizeze frontiera dintre real si fantastic, pana intr-acolo incat sa le transforme in categorii indistincte si intersanjabile. Acest miracol se infaptuieste prin mijlocirea simbolului, mediator intre sacru (domeniu al ininteligibilului si al arhetipalului) si experienta umana (limitata la sfera perceptibilului si empiricului).
– Giovanni Casadio