In chip, personalitatea e tot ce e mai de neinlocuit, mai unic, si totodata inteligibilul insusi. Prin chipul omenesc facut dupa chipul lui Dumnezeu, universul devine forma plastica; roiul de particule capata sens, cristalizandu-se in imagine, in metafore initiale pentru sensibilitatea insasi, intr-un limbaj originar, intr-un poem primordial.
De unde, in toata opera lui Picard, incercarile de fiziognomie care nu constau in a cerceta trasaturile de caracter, psihologice, pornind de la liniile care descriu o fata omeneasca, ci in a descifra universul pornind de la aceste imagini sau de la aceste metafore fundamentale care sunt chipurile omenesti: cele pe care le intalnim in relatiile de zi cu zi, cele pe care, in contactul lor cu vesnicia, le numim, impropriu, masti mortuare, cele care, devenite portrete, ne privesc de pe zidurile muzeelor. – Emmanuel Levinas
