Pana la cer te mananca pamantul

Costel Nedelcu este un romancier care nu isi ascunde impulsurile realiste si nici pe cele pamfletare. Romanul sau, scris la persoana intai si asumat de un narator in spatele caruia ghicim autorul, are toate datele unei confesiuni veridice despre tumultul Revolutiei din 1989 si a vremurilor dificile care au urmat.
Cititorul va empatiza cu eroul si va deplange dezastrele care au venit la pachet cu libertatea si democratia, cate au fost si acestea. Desprinderea de un regim odios s-a facut cu dureri, dar si cu scene de comedie absurda.
Autorul este un observator fin si lucid al epocii pe care am traversat-o. – Horia Garbea – Mai, ce vor astia, cand striga „fara comunism”?bolborosi cu buzele lui carnoase, in accentul lui deardelean, uitandu-se cu ochii, caprui inchis, putinbulbucati, fix in ai luiAndrei.
Profesorul nu se ferea sa discute deschis cu Andreidesi, la alegerile de partid din septembrie 1979, tanaruldin fata lui actionase ca un nesupus, impreuna cu oparte dintre studentii comunisti, impotriva listei ticluite de Volosan si de prietenii sai sus-pusi. Increzandu-se in „disciplina de partid”, Centrul Universitar dePartid din Bucuresti a permis votul secret, nu prin ridicare de mana.
La indemnul lui Andrei, tinerii autaiat de pe buletinul de vot pe cei aflati in fruntea listei.Au urcat pe locurile celor rasi, urmatorii. O facusedintr-un singur principiu: o sansa pentru cadreledidactice mai tinere.
Nu actionase pentru propriul luiavantaj. Daca s-ar fi ghidat dupa interes, s-ar fi lipit de profesorul Volosan, care avea relatii in toata societatea din pozitia lui de fost ministru, fost deputat, fostmembru al Comitetului Central al Partidului ComunistRoman.
Educatia primita in scoala si, mai ales, incea din zona centrului cultural Rosiorii de Vede, ilfixase pentru totdeauna in cadrul principiilor moralei.De aceea nu se inghesui nici acum langa cei careformau valul nou aflat in ascensiune, Valsanu,Albeanu. Volosan stia ca fostul lui student trecuseprintr-o scoala generala recunoscuta pentru morala sa,unde niciun elev nu indraznea sa-si aroge mai multdecat dreptul lui, iar daca totusi se intampla, pedeapsaasupra raufacatorului venea in asa masura incat impertinentalui purtare nu avea sa se repete.
Pentruetica sa, Volosan il tratase adesea pe Andrei ca pe unuldintre copiii lui, nu-si cenzura cuvintele ca in fata unui posibil turnator sau chiar unui insignifiant clevetitor;chiar ii povestise intamplari din viata de familie inluxosul sau birou, pe cand era student. – Domnule profesor, ei vor alta societate, sunttineri, vor sa incerce, sa viseze.