Panza de paianjen

N-am indraznit sa-i pun intrebari. Dar m-am apropiat de el si l-am sarutat pe obraz.
Intaia oara dupa atata vreme, mi-a luat gura, ca in seara aceea la Balcic, in cort. Ca si atunci, vuia vantul, ca si atunci, am incercat sa urmaresc lucid placerea buzelor lui atingand, vibrand usor sau zabovind apasat pe buzele mele.
Fiecare atingere a lor ma ametea, fara ca totusi sa-mi pierd cumpatul, fiindca tineam sa urmaresc lucid progresul acestei ameteli. Cat de greu m-am despartit de el!
Si ce stingherita am fost in seara aceea langa Michi. Nu eram femeia lui Alex si totusi intelegeam abia acum ca l-am inselat pe Michi cu fiecare gand pe care l-am avut pentru Alex, cu fiecare emotie prin care am trecut urcand treptele acelea, sau dorind, pe strada, sa-l intalnesc din intamplare…
– Cella Serghi, Panza de paianjen