Codruta Vancea stie sa priveasca, stie sa asculte atenta la detalii, si scrie cu gandul la semenii ei carora nici ca le pasa de zdroaba ei… Dar ea nu pare deloc indispusa, dimpotriva, trece zambind dinspre o casa inspre alta casa, dinspre un vers spre alt vers, dinspre cuvant spre tacere. Poemele se rostuiesc din imagini rupte din cotidian sau create de o fantezie buna conducatoare de energie vitala, caci, in ciuda oboselii, a grijilor si dezamagirilor de tot felul, hotararea de a continua un traseu existential si artistic, pe care te-ai angajat nu fara entuziasm, si pe care ti l-ai asumat in deplina cunostinta de cauza, pare neclintita.
Iar asta se intampla firesc, fara obsesia nici a notorietatii, nici a posteritatii, asa cum se exprima ea admirabil in aceasta tertina: niciun vers viu/ nu urla dupa glorie/ el e mut in memorie. – Mircea Petean
