Acasa/

/

Parintele Amorth, marturiile unui exorcist

Autor:
Detalii:
Chiar si in prezent, exista o multime de persoane, dintre cele mai serioase, care apeleaza la exorcisti pentru a se elibera de suferinte dintre cele mai inexplicabile – ale sufletului si ale trupului, deopotriva. Parintele…
Categorie
Editura
Autor

28.76

35.95
LEI
In Stoc
Anul aparitiei:
2012
ISBN:
9786069327586
Recenzii
5/5

Descriere

Chiar si in prezent, exista o multime de persoane, dintre cele mai serioase, care apeleaza la exorcisti pentru a se elibera de suferinte dintre cele mai inexplicabile – ale sufletului si ale trupului, deopotriva. Parintele Gabrielle Amorth este considerat cel mai renumit exorcist din lume.
Pentru el, e o adevarata misiune personala sa-i ajute pe acesti oameni pe care nici medicina si nici psihiatria nu-i poate vindeca. In cartea de fata, Amorth descrie o multime de posesiuni „care sunt marturie despre puterea Satanei, uneori in mod socant, ca in cazul acelei femei care vomita cuie sau in cazul baiatului caruia apa sfintita ii provoca arsuri“.
„Diavolul ii incearca pe toti“, spune el, „mai ales pe credinciosi. Sa nu fiti surprinsi daca lupta cu Necuratul se va da chiar si in Vatican.“ Printre altele, ne vorbeste despre setea de putere a acelor prelati care au facut, pur si simplu, pactul cu Diavolul.
La un nivel mai general, Amorth ne avertizeaza asupra pericolelor pe care le putem intalni intr-o societate care si-a pierdut respectul pentru celalalt si pentru viata, transformandu-se in salasul celui mai periculos adversar al lui Dumnezeu si al oamenilor. Parintele Gabriele Amorth, in varsta de 85 de ani, este superiorul exorcistilor de la Vatican si de la arhidioceza din Ronce inca din 1986.
A studiat mai intai dreptul, apoi a devenit preot, in 1954. A fost directorul prestigioasei publicatii Madre di Dio, mai multi ani la rand.
Din 1981, Marco Tosatti este jurnalist la cotidianul italian La Stampa, unde abordeaza teme religioase. A publicat mai multe carti pe teme spirituale, printre care: Noile aparitii, Ancheta asupra Diavolului, Dictionarul Papei Ratzinger, Padre Pio si Diavolul, Ancheta despre Giulgiul lui Christos.

Parintele Amorth, marturiile unui exorcist
de

Ar putea să îți placă și…

  • Din povestile aviatiei romane

    De

    Editura

    Cuprins: 1. Portret de aviator: Horia Agarici 2. Aeronautica militara romana in Batalia Stalingradului – septembrie-decembrie 1942 3. Aripile Libertatii. Cum au fugit aviatorii romani din „raiul” comunist – patru studii de caz 4. 23…

    Pret:

    38.85 LEI
  • Fascinatia adevarului. Dialoguri romano-americane - Anca Sirghie - LIMES

    Fascinatia adevarului. Dialoguri romano-americane

    De

    Editura

    Universitara Anca Sirghie este o mare calatoare. Dar, calatoriile sale, avand ca tinte indeosebi Statele Unite ale Americii si Canada, nu au avut scopuri turistice, nici nu s-au petrecut doar ca urmare a ascultarii acelui…

    Pret:

    105.72 LEI
  • Phoenix Har / Jar - INTEGRAL

    Phoenix Har / Jar

    De

    Editura

    Phoenix Har/Jar este un concept dual (tie-in) film-carte, cu lansare simultana si continut complementar, realizat in parteneriat de Televiziunea Romana si Editura Integral, cu sprijinul CNSAS. Materialul publicat cuprinde interviuri cu 22 de personalitati culturale,…

    Pret:

    99.99 LEI
  • Maria Fotino in documente scrise si sonore - Oana Radulescu Velcovici - GRAFOART

    Maria Fotino in documente scrise si sonore

    De

    Editura

    Maria Fotino a fost una dintre personalitatile de prim rang in randul reprezentantilor artei muzicale romanesti, interpretariile ei situandu-se la un nivel comparabil cu cel al unor artisti de mare renume in pianistica mondiala. In…

    Pret:

    63.43 LEI
  • Trairile Aurei. Vol.2 - Aura B. Lupu - EDITURA CREATOR

    Trairile Aurei. Vol.2

    De

    Editura

    Citeste si Trairile Aurei. Vol.1 Daca-mi spunea cineva acum doi ani asa ceva, cred ca-l trimiteam… oare unde? Cu visul lui cu tot. Dar uite ca intr-un an, cand vezi ca (aproape tot) ce visezi…

    Pret:

    38.07 LEI
  • Privirea Euridicei - Aliona Grati - TIPO MOLDOVA

    Privirea Euridicei

    De

    Editura

    Colectia Opera Omnia. Publicistica si eseu contemporan….

    Pret:

    44.4 LEI
  • Eu si masa - Stephen Hendry - PUBLICA

    Eu si masa

    De

    Editura

    Eu si masa. Autobiografia Stephen Hendry a devenit cel mai tanar jucator profesionist de snooker in 1985, la 16 ani, iar in 1990, cel mai tanar campion mondial din istorie, la 21 de ani. Este…

    Pret:

    47.58 LEI
  • Sfinti Si Securisti - Teodor Tanco - ECOU TRANSILVAN

    Sfinti Si Securisti

    De

    Editura

    Teodor Tanco este un scriitor de inspiratie istorica, tiparind romane, nuvele, povestiri si un volum de teatru cu piese reprezentative ale marilor evenimente istorice transilvane (Rascoala lui Tanase Todoran, Memorandumul, Marea Unire). La fel eseistica,…

    Pret:

    42 LEI
  • Iuliu Maniu prin oglinda adversarilor politici - Sever Stoica - CASA CARTII DE STIINTA

    Iuliu Maniu prin oglinda adversarilor politici

    De

    Editura

    Scrisa in 1928 si publicata in 1932, cartea analizeaza cariera politica a liderului Partidului National Roman (P.N.R.) din Transilvania, avand in vedere diversele etape ale evolutiei sale: rolul jucat in abandonarea pasivitatii P.N.R., intrarea in…

    Pret:

    52.86 LEI
  • Naomi Osaka - Ben Rothenberg - PILOTBOOKS

    Naomi Osaka

    De

    Editura

    Naomi Osaka. Calatoria ei pentru a-si gasi forta si vocea proprie O biografie profunda si revelatoare a fenomenului tenisului si a activistei Naomi Osaka, care spune povestea nestiuta din spatele carierei sale, a actiunilor ei…

    Pret:

    83.52 LEI
  • Memorii Vol.1 - Erich Raeder - MIIDECARTI

    Memorii Vol.1

    De

    Editura

    Din cuprins: – Instruire in Marina Imperiala 1894 – 1897 – Instruire pentru functii de comanda – Prima functie de comanda ca ofiter – La bordul navei SMS Deutschland spre Asia de Rasarit – Marina…

    Pret:

    38.85 LEI
  • Opera lui Traian - Ramon de Basterra - INSTITUTUL EUROPEAN

    Opera lui Traian

    De

    Editura

    Volumul – un jurnal de calatorie scris in perioada interbelica – este singurul de acest gen dedicat Romaniei de catre un scriitor spaniol. Desi a fost redactat in urma cu nouazeci de ani, actualitatea lui…

    Pret:

    33.62 LEI
Parintele Amorth, marturiile unui exorcist
de