Patologia normalitatii

Primul lucru care te lovește atunci când începi să citești „Patologia normalității” al lui Erich Fromm e modul profund și sincer în care autorul analizează ceea ce înseamnă să fii sănătos psihic în lumea noastră modernă. El nu se mulțumește cu explicații simple, ci pătrunde în detaliile unei societăți în care normalitatea pare adesea distorsionată de mici dar periculoase „patologii”. De exemplu, ne explică foarte clar cum economia de piață nu doar că ne influențează statutul social sau puterea financiară, ci ajunge să ne modeleze însăși comportamentul, chiar și modul în care percepem și ne raportăm la realitate.

Fromm vorbește despre alienare, un cuvânt cu oarece încărcătură, dar pe care îl explică simplu și clar: sentimentul acela de a fi departe de tine însuți, departe de ceea ce e cu adevărat. El descoperă că această stare nu e o întâmplare, ci rezultatul unor mecanisme sociale și economice, care ne fac să ne vedem valoarea doar în funcție de cât de „vândabili” suntem. Spre surprinderea multora, autorul ne face să vedem că, în esență, clădim o imagine de sine în jurul succesului și al aprecierii externe, mai mult decât pe propriile calități reale – inteligență, onestitate, umor sau alte trăsături care ne fac autentici și unici.

Nu-i așa că, adesea, ne trezim mai preocupați de a părea într-un anumit fel pentru restul lumii decât să fim sinceri cu noi înșine? Fromm ne provoacă chiar să ne gândim la cât de mult ne influențează această nevoie de confirmare, de a fi „în voga”, și cum asta ne afectează stima de sine. El arată că, dacă știm că suntem în „luminile rampei” (fie că e succes, fie că lipsește acesta), ne simțim valoroși. În schimb, dacă succesul dispare sau nu mai e atât de ușor de obținut, ne simțim pierduți și vulnerabili.

Un alt aspect fascinant e modul în care Fromm analizează fenomenele cotidiene, ca privitul accidentelor sau scene dramtice, explicațiile pe care le dă despre nevoia noastră de dramă și de contact cu emoțiile intense. El sugerează că, în fond, aceste impulsuri ne ajută să nu ne pierdem complet în rutină și monotonie, fiind ca anumite „anestezice” sau „focalizări” temporare ale dificultăților noastre de a întâlni adevăratul sens al vieții.

Per total, cartea lui Fromm nu e doar un studiu, ci o invitație la reflexie. Te face să-ți pui întrebări despre cine ești cu adevărat și despre lumea în care trăiești. Într-un fel, îți arată că normalitatea nu e chiar atât de normală și că sănătatea psihică depinde mult de modul în care reușim să ne păstrăm ceea ce suntem, în ciuda presiunilor societății. O lectură profundă, dar și accesibilă, care te provoacă să nu te mulțumi cu fațada, ci să cauți autenticitatea în tine înșuți.”