Trecem pe cararile vietii pasind printre lucruri, oameni si fapte, rasete si plansete, iubiri si dusmanii, bucurii si suferinte, sperante si deznadajduiri… Si toate acestea vibreaza in nenumarate tonalitati, nuantandu-le la infinit. Le simtim, fireste, dar, prinsi in vartejul castigarii existentei, le ignoram, luandu-le drept un simplu zgomot de fond.
Sunt putini cei care se opresc sa le asculte. Si inca si mai putini pot sa le prinda in cuvinte, fara sa piarda si fara sa altereze nicio nota, dar insufletind-o pe fiecare cu ceva desprins din preaplinul propriului suflet.
Dumitru Curcaneanu a fost unul dintre acesti foarte putini. A iubit frumosul din natura si din oameni, dar a auzit si vibratiile distonante ale raului din jur.
Si, fiindca a indragit cuvintele, s-au lasat ele dirijate de condeiul lui, imbracand in ritm si rima tot ce ne insoteste pe cararile vietii. – Ana-Veronica Mircea
