Pensionarii

Noaptea trecuta a dormit putin, ingrijat fiind de boala domnului Macdonald si, implicit, de soarta Conferintei pentru dezarmarea noroadelor. Dar nu stie ce sa faca dupa somn.
Sa se duca la club – i s-a acrit si d-atata club. Sa se plimbe – pe unde sa se mai plimbe?
Aproape ca nu i-a ramas strada in sector si piatra necalcata de el intre Baneasa si Piata Victoriei si de aci pana la statuia Bratianu. Sa stea acasa – dar ce sa mai faca si acasa?
Sa mai numere fructele din gradina? Dar le-a numarat si le-a rasnumarat de nu mai tine minte.
Sa converseze cu nevasta? Dar ce-ar putea sa mai vorbeasca amandoi?
Sunt douazeci si sapte de ani de cand aproape ca n-a trecut zi de la Dumnezeu sa nu discute impreuna macar doua, trei ceasuri. Dadu cateva raite prin dormitor, apoi isi puse camasa de noapte, scoase mustele afara, trase stolurile si se tranti in pat.
La urma urmei – ce atata bataie de cap cand nu te sileste nimeni nici sa stai acasa, nici sa te plimbi si nici sa inghiti aer afumat de la club? Si nici nu te opreste cineva sa te plimbi, sa stai acasa ori sa mergi la club….