Robert Kolumban este un prozator usor atipic raportat la tendintele actuale in care predomina un asa-numit sugarcoating , o usoara idealizare a fenomenului uman. Perspectivele sale sunt exact ceea ce le spune numele: observarea, din diferite unghiuri, a detaliilor care definesc anumite tipologii si evidentierea acestora cu o precizie care, pentru cei mai sensibili, ar putea parea aproape cruzime, insotite de umorul lamei bisturiului care, surpriza!
taie unde nu te astepti si apoi rade la tine. „Prinse” in diferite ocazii, inclusiv in tren, personajele lui Robert Kolumban sunt trasate in linii de desen tehnic, infatisand cititorului figuri, caractere si reactii inedite, dincolo de imaginea de suprafata.
Dialogurile par, uneori, desprinse dintr-un cinema verite in alb si negru, evidentiind ceea ce se ascunde in spatele unor atitudini „acceptate social”. Proza scurta a lui Robert Kolumban nu critica, ci reveleaza, iar rasul, uneori crispat, care o insoteste poate deveni chiar autocritic – pentru cei carora nu le e teama de realitate.