Pisica doamnei Popescu

Cu o actiune ce reda cu fidelitate atmosfera unei Craiove din vara anului 1942, Pisica doamnei Popescu este fara doar si poate unul dintre romanele „hard boiled” care, pana sa te clocoteasca, te fierb la foc mic incepand chiar cu prima pagina. Romanul, desprins parca dintr-un jurnal de memorii, reconstituie unul dintre cazurile vestitului Anton Olteanu care, in urma unui accident nefericit, este nevoit sa renunte mult prea devreme la cariera sa din cadrul Chesturii Politiei.
Fara nicio alta resursa materiala in afara unei chete din partea colegilor, acesta apeleaza la un vechi amic, caruia ii facuse candva un mare favor, reusind astfel sa inchirieze aproape pe nimic o garsoniera intr-una din cele mai exclusiviste cladiri din oras, unde incropeste „Tony si asociatii” – „o agentie de detectivi particulari la care, momentan, unicul actionar eram eu” – dupa cum marturiseste chiar fostul comisar. Absolut intamplator, in locuinta de deasupra garsonierei in care se instaleaza eroul nostru, locuieste Delia Popescu, o tanara doamna de o frumusete ravasitoare al carui sot este plecat pe front.
Doamna Popescu conduce un automobil Mercedes de 80 de cai putere – un vehicul ce doar functionarii cu rang foarte inalt din cadrul armatei germane si-l pot permite – bea cot la cot cu barbatii, fumeaza tigarile altora, lasa uneori impresia ca ar fi naiva, alteori extrem de inteligenta, se poarta dupa ultima moda, parand sa nu duca lipsa banilor, insa accepta sa lucreze ca secretara pe un salariu de nimic, fiind, una peste alta, genul de femeie la care „putini barbati cu sange in instalatie i-ar putea rezista” – spune Tony. Si, ce sa vezi!, doamna Popescu are o pisica.
Care, pisica…