Plotin. Despre destin. Enneade 3.1

S-a afirmat, pe buna dreptate, ca nu avem dreptul si nici calificarea sa spunem lucruri noi, inainte de a le fi inteles pe cele vechi. Abia de la inaltimea umerilor inaintasilor nostri putem vedea suficient de departe in viitor si suficient de clar in prezent.
Dupa cum bine se stie, nu exista scoala mai buna decat scoala clasicilor, orice pretentie la un inceput cu totul nou fiind bazata pe iluzii. In spiritul acestei intelepciuni, pe care am putea-o numi traditionala, trebuie privit si textul care urmeaza, un text care s-a nascut din dorinta de aprofundare a unei intelepciuni antice si din placerea de a insoti un ganditor, pe drumul lui.
Daca ai cunostinta de existenta unui intelep, ni s-a spus, pasul tau sa toceasca pragul casei lui. In cazul acesta, ne intalnim cu Plotin, marele cugetator care a realizat sinteza filosofiei antice grecesti si care a pus bazele unei parti semnificative din gandirea Evului Mediu.
Daca ne-am familiarizat cu seria de texte comentate, din care face parte si prezentul volum, cunoastem deja ca tema centrala a gandirii plotinene este sufletul omului, lumea noastra launtrica si glasul ei soptit, pe care putini il mai aud, in zgomotul de tinichea al civilizatiei noastre contemporane. Daca in volumele anterioare l-am urmarit pe Plotin discutand despre frumusetea launtrica a fiintei umane, in Despre frumos, sau despre asemanarea sufletului cu divinul, in Despre nemurirea sufletului, in volumul de fata, il vom vedea aplecandu-se cu patrundere asupra problemei delicate a libertatii.
Veti fi martorii unui adevarat exercitiu filosofic, realizat de catre unul dintre atletii gandirii, pentru ca nu este simplu sa demonstrezi ca omul este liber, in conditiile in care cauzalitatea este acceptata ca un principiu universal. – Dan Tomulet, Ph.D.