Poezia sa e poezia „exilului din exil”, a unei fiinte aflate in cautarea unei Bleibe , a unui refugiu, a unui salas, a unui loc al sau intr-o lume moderna in care prigoana si pribegia au devenit, chiar dincolo de sistemele politice, dar intetite de ele, stari existentiale. O asemenea Bleibe Hans Sahl nu a gasit-o decat in poezia sa, una care, in ciuda „uitarii” conjuncturale, e mai actuala ca oricand.
Ea se cuvine citita si redescoperita mereu. Nota de subsol De durerea lumii am luat cunostinta in poezia mea si de cea proprie in chipul altora.
Am strabatut tari in vagoane plumbuite si am locuit in case care nu aveau ferestre. Am profetit trecutul si am scris o postfata la viitor.
Din visele mele atat a mai ramas: neimplinirea lor. Avem cu totii acelasi dusman,noi insine, si aceeasi mama, care ne-a dat sanul la care am murit de sete.
Cand va veni timpul, ma voi duce sa-l caut pe fratele meu. Nu mai poate fi departe.
