Poeme de lut

Permeata de o simbolistica apocaliptica personalizata, decantata histrionic in scene de o intensitate dramatica aparte, lirica autobiografica a Anei Herta se deschide inspre tonalitatile ritualice ale unei genealogii caligrafiate thanatic, in perimetrul careia strabunii functioneaza nu doar ca instante ale memoriei ale identitatii, ci ca mediatori soteriologici, cu profunde radacini mitologi(zant)e. Pe alte versante ale gandirii poetice a autoarei se profileaza pregnant efervescenta iubirii si evenimentialul rural, pitoresc, evocat in naratiuni lirice expresive, cu personaje memorabile, concurate de instantanee citadine, decupate de un ochi sensibil la cromatica, textura si miresmele spatiilor traversate, supuse si ele unui permanent proces de simbolizare cu rezonante biografice.
Volumul propune, pe ansamblu, o identitate spirituala profund reflexiva, ale carei efecte transleaza in parabole si metafore frapante, irizate nu o data de propensiuni ludice sau de instincte ritualizate, capabile sa remodeleze intimitatea si traumele personale ale poetei in directia unei taumaturgii lirice cu efect eliberator. – Constantina Raveca Buleu Da, s-au produs modificari in poezia de acum a Anei Herta.
lubirea nu mai e deloc idealizata, ci corporalizata, dulceata iubirii a devenit otravitoare, nimic nu mai e autentic, totul pare a fi de imprumut, pasiunea nu mai innobileaza, ci ucide cu forta unui cataclism, moartea e atotprezenta – si nu pare a fi doar un tic, o emblema, ci chiar o obsesie iar gestul predilect e acela de cadere in trecut, de unde ea scoate cate o imagine revelatoare, de obicei, de o anume cruzime, niciodata idilica, oricum; de aici provine si spaima de cadere definitiva. Da, da, s-au produs modificari in poezia Anei Herta.
– Mircea Petean