Poeti reprezentativi ai postmodernitatii

Poeti reprezentativi ai postmodernitatii. De la Plumb (Bacovia) la Gustul cireselor (Stefan Manasia) Aceasta culegere de medalioane critice, De la Plumb (Bacovia) la Gustul ciresilor (Stefan Manasia) se doreste a fi un compendiu de momente istorice culminante ale poeziei romanesti ce au dat la iveala pe cei mai importanti lirici.
Exceptandu-l pe Eminescu, expresie a romantismului tarziu de secol XIX, ne referim la momentul interbelic ce a insemnat apogeul modernitatii, la momentul optzecistilor (Virgil Mazilescu, Ion Stratan, Traian T. Cosovei, Nichita Danilov, Octavian Soviany etc.), autori ai unor adevarate revolutii ale limbajului poetic sintonizat cu cel european, momentul douamiistilor ce le datoreaza acelora mult, ca sa nu zicem totul, inclusiv, derobarea de false pudibonderii, stilul colocvial enciclopedismul estetic, respiratia metafizica, profetica inclusa, vestejirea dezumanizarii artelor si a omului robotizat inghitit de globalizarea epocii supertehnologiei digitale, angajarea civica – Stefan Manasia, Mihaela Oancea etc.
Desprindem din medalioanele critice in jurul carora pivoteaza cartea, George Bacovia si Stefan Manasia, cateva fraze si versuri menite sa ofere, speram, cititorului cheia sol a cartii: „sintaxa denotatiei unor fluxuri ce discrediteaza logica formala si gramaticala pare sa pecetluiasca si textele din ultimele culegeri bacoviene, fragmente cu copertile rupte, autoironice, elegiace, sarcastic-amare, exorciste: „Nu castig nici un gand/ Pentru a-l de-scrie,/ Compozitor de vorbe…/In culori, reverii, armonii…/ Pentru a trece tacerea grea./ Compozitor de vorbe…/ Lumea se schimba./ Egalitate, idei tumultoase,/ organizarea viitorului intrevazut,/ Sunt grade, sunt posturi de raspundere (Perpetuum mobile). Iata acum crezul celui de-al doilea, al omului Manasia – patternul inimii – spre a folosi expresia favorita si recurenta a tanarului poet clujean, care este totodata si o ars poetica: „Va veni iar o fata sa imi ilumineze carnea,/ Salbaticiune soft, asasina tacuta./ Si, urmind patternul inimii lui/ (Care-l exaspereaza de pe la patru ani),/ Manasia va iesi din nou neinarmat/ (Fluturii poarta semne amenintatoare)/ Intrind increzator sub spotul albastru/ (Luna cit un banut/ Pe trei sferturi ingropat in nisip)/ Si fata ii va mingiia si ii va cutremura carnea/ Chiar unghiile, chiar fi rele de par.” – G.V.
Iata de ce ne-am propus, printre altele, sa demitizam acea querelle des anciens et des modernes sui generis, precizand ca poetii in cauza, mai ales cei din anii saptezeci si optzeci, in estetismul lor livresc, eficiau de fapt un fel de refuz al materialismului brutal, al angajarii partinice, evadand in visul utopic si in sonurile lirismului pur. Totodata, nu putini dintre ei faceau uz de limbajul esopic si aluziv, evitand astfel, datorita unor stratageme, neadormita cenzura comunista, dand la iveala dureroase adevaruri existentiale, disimulate de triumfalismul regimului dictatorial.
Asadar, apeland la celebrul vers al lui Dante, trebuie sa cautam sub valurile dublului limbaj sensul tainic (cercate sotto il velame!). „Meseria de a trai” a poetilor, al caror scop, dupa Rainer Maria Rilke, este cel de a strange mierea vizibilului spre pastrare in marele stup de aur al invizibilului, nu pare a fi una dintre cele mai usoare din lume: poezia va sa devina textualitate purifi cata doar prin ispasire si barbarul ritual al propriei jertfe.
Am dedicat acest breviar critic cartilor lor, ofertei lor poetice, uneori ignorata de critica si de cititori. – G.V.