Din punctul de vedere al lui Tudor Vianu, durata de treizeci de ani „poate fi masura unei generatii numai in epoci linistite, cand traditiile functioneaza cu vigoare”, in timp ce in epocile „prinse intr-un ritm de innoiri precipitate” limitele cronologice ale generatiei se pot apropia foarte mult. Succesiunea noilor generatii nu are, asadar, un ritm calendaristic.
Potrivit respectivei „reguli” ar fi trebuit ca generatia optzecista sa-si fi incheiat menirea dupa revolutia din 1989. In realitate, dupa schimbarile majore de atunci, adica dupa caderea comunismului, generatia optzecista a cunoscut un spectaculos proces de regenerare literara.
