Poezii de suflet

„Poezii de suflet” scrisă de Ioan Cean este una dintre acele cărți care te pun pe gânduri, te fac să simți și să te regăsești în același timp. Se simte din orice cuvânt, din fiecare vers, că autorul a pus mult suflet în această colecție de poezii. Cartea te întâmpină cu peste cincizeci de poezii, iar fiecare dintre ele are ceva ce te atrage, fie o temă profundă, fie o emoție autentică. Ce mi-a plăcut cel mai mult este faptul că poeziile ating teme esențiale ale vieții noastre: credința, patrie, speranță, dreptate, dar și sârma subțire a tuturor nedreptăților sociale și corupției. Cean nu ezită să pună degetul pe rană, să condamne și să scandeze împotriva celor care nedreptățesc, dar în același timp, nu uită să vibreze cu sensibilitatea și frumusețea naturii sau a vieții simple. Versurile precum „Votul”, „Blestem” sau „Uzurpatorul” sunt ca mici strigăte împotriva nedreptății, în timp ce poezii ca „Primăvara”, „Vis” sau „Noapte și zi” te fac să simți legătura profundă cu pământul, anotimpurile și viața cotidiană, cu toate frumusețile și greutățile ei. Ioan Cean nu scrie doar cu mintea, ci și cu sufletul, și această sinceritate se simte la fiecare pagină. El pare să ne spună că poezia e o convorbire cu noi înșine, un mod de a ne descoperi și de a ne exprima durerea, speranța sau bucuria. Îmi place cum poeziile lui capturează vocea celor necăjiți, a celor ce nu și-au pierdut bunul-simt și care încă mai cred în mila, rugăciunea și în iubire. Cartea asta e pentru cei care vor să simtă, să înțeleagă lumea din jur și, poate, să fie mai buni. E o colecție de versuri care îți ajunge la inimă și care te face să te întrebi, să te indigni, dar și să zâmbești. În final, mi se pare că Ioan Cean reușește să ne arate că poezia e un dar, un mod de a trăi cu adevărat și de a spera, chiar și în cele mai dificile momente.