Pop Surreal Land

In pop surreal land , noul performance (poetic) al Monicai Stoica, granitele sint abolite – intre animal si digital, intre nihilismul hitech si teologia paradisurilor kitsch, intre lumea bidimensionalilor nerds din IT si a divelor postumane flamboiante, intre romana si inserturile English care ne colonizeaza creierul in era social media. Citind, ai impresia ca „scenariul” cyber-eleusin al poetei – cu trimiteri de la Laurie Anderson la Cristian Popescu – ar necesita, ca sala de spectacol, unul din hangarele industriale in care Anselm Kiefer re-proiecteaza distrugerea Terrei.
Despre distrugere, contaminare („nici sangele nu poate paipait / in desertul de silicon si poliuretan”), monstrificare va fi vorba si aici, unde limbajui este – si, odata cu el, noi, cititorii – mintuit doar de propria-i spectaculozitate pe care ciclonii si tsunamiul digital n-o pot narui. – Stefan Manasia Cartea aceasta e un poetic after future unde taxonomia a Inghitit totul.
Sentimentele s-au carnuflat total in nesfarsite paradisuri artificiale, ca in filmul everything everywhere all at once sau ca intr-un celebru serial SF coreean. Daca volumul Fetele viseaza electric a starnit animozitati si perturbari in mintile confortabile autohtone, de data aceasta, pop surreal land garanteaza colapsul.
De la Grigore programatorul pana la creaturi de melasa si polimer, de la criza capitalismului distructiei pand la A.I. girifriends, cartea e ca o tomografie computerizata a creierelor care percep haosul civilizatiei.
Monica Stoica e o tipa cyberpunk nascuta in Zimnicea (teritoriu suprarealist), regizoare si poeta, educata la Paris si Inraita in Berlinul pe care nu l-a vazut niciodata. Consumatorii de excentricitati erotico-lingvistice-tehnologice & co.
pot jubila deja. – V.
Leac