Portretul unui gand

Un diagnostic. Ovidiu Scridon e bolnav.
De iubire. Cu frisoane grele de poezie.
Cu frisoane grele de muzica. Fiindca, la boala sa, Iubirea, Dumnezeu a mai pus doua talente-de-tamaduire: poezia si muzica.
Folk, indeobste… Oricum, chiar daca ne-am opri la versurile minunate din aceasta carte – destinate, botezate, insemnate spre a fi cantate – cu certitudine, Ovidiu Scridon e Poetul propriilor cantece.
Si asta e chiar, destul. Suficient ca act artistic.
In care, scopul este unul generos si inaltator: a canta spre a incanta sau a descanta. – Dr.
George Stanca „ Ovidiu Scridon si atunci cand se dezvaluie pare ca ascunde sensuri nebanuite. Spune multe prin cantecele si versurile sale, dar nu te lasa sa il cunosti, ci doar sa il intuiesti.
Ceea ce ofera lumii este partea care poate fi vazuta, cea in care indragostitii se regasesc, retraiesc si isi mangaie ranile, cu arcusul cuvintelor, impreuna cu interpretul. – Clara Margineanu