Portretul unui martir. Maretia lui Voiculescu

Ca medic si ca scriitor, Vasile Voiculescu a fost un om de o generozitate celesta. Un imbratisator.
Intelegerea celorlalti nu era conjuncturala, ci un mod de a exista si de a se manifesta in realitatea cotidiana. In privinta ascendentei biologice a familiei sale, coborand cronologia cu 200 de ani, am gasit numai radacini romanesti, lucru mai rar intalnit la artistii din perioada interbelica, incat suntem fericiti ca putem sa incrustam aici numele intemeietorilor uneia din cele mai vechi familii parscovene: postelnicul Nicolae si Arghira Davidescu, Ion Hagiu si Stoiana Cocenescu.
Poetul Vasile Voiculescu a fost omorat in 1963, dupa mai bine de patru ani de inchisoare. Ca sa nu dispara intre ziduri de temnita, l‑au scos de acolo cu cateva luni inainte si l‑au depus (era o epava) acasa, iar apoi intr‑un spital.
Ca sa nu‑i lase imaginea morala imaculata, cum a fost de fapt, i‑au spurcat memoria publicandu‑i (cand se afla pe patul de moarte) unul sau doua texte modificate, spre a‑l compromite. Dorinta acestui sinistru soi de parveniti politici e sa dovedeasca altora si sa‑si dovedeasca lor insisi ca pana si victimele pier entuziasmate brusc de dreptatea calailor, carora le mai adreseaza si ode.
Stultocratie, nebunie, cinism. Bufon al regimului, criticul G.
Calinescu l‑a calomniat si caricaturizat. Cine‑si inchipuia insa, nici macar el insusi, ca viata avea sa‑i rezerve aceluiasi critic surpriza de a sfarsi el insusi ca o caricatura si ca un clovn?
Careva apoi din pedestrii sai emuli – exclamativ in fata efor turilor literare ale multor lanoase miorite – continua si azi a‑l trata cu insolenta pe Voiculescu. Dar istoria, ca si istoria literara, nu se scrie intr‑o zi.
– Ion Caraion