Post-adevarul. Vorbire libera, minciuna, ignoranta

Cartea Oanei Serban despre post-adevar este ca o convorbire sinceră și interesantă asupra unui fenomen din ce în ce mai prezent în zilele noastre. Autorul nu vine cu zgomotoasele acuzații sau cu soluții clare, ci mai degrabă ne provoacă să ne uităm diferit la ceea ce înseamnă adevărul, libertatea de exprimare și, mai ales, modul în care acestea se intersectează în era informației. Întrebarea principală pe care o ridică este dacă discursul liber, menit să asigure egalitate pentru toți, nu se poate întâmpla, de fapt, să fie o cale spre confuzie, minciună și ignorare. Foucault este invocat ca un fel de ghid în această discuție, pentru că el a vorbit despre limitele discursului și despre cum adevărul e uneori o construcție socială mai mult decât o realitate absolută. Ce mi s-a părut interesant la această carte e modul în care autoarea nu aruncă vina doar asupra creatorilor de post-adevăr sau asupra publicului pasiv. În schimb, ea încearcă să dezvolte o gândire despre această diferență între discursul adevărat și cel al post-adevărului, ca fiind mai mult o etapă în evoluția societății noastre moderne, decât un lucru rău în sine. Par vorbe simple, dar mesajul e profund: poate că această stare de fapt e un moment necesar al devenirii noastre, ca oameni și ca națiune, și chiar dacă pare rău de situația creată, la final ne provoacă să ne întrebăm dacă nu cumva, în toată această nebunie, se ascunde o șansă pentru libertate. Autorul sugerează că post-adevărul ar putea să se autodistrugă singur, dacă vom continua să fim intoleranți și plictisiți de valurile de informație care ne bombardează zilnic, și dacă vom ajunge să acceptăm că ignorarea adevărului și resentimentele nu sunt soluția pentru o viață mai bună. Conținutul mi s-a părut, până la urmă, o invitație la reflecție, mai degrabă decât o critică dură sau o pledoarie pentru o soluție magică. Este o carte care te face să te gândești, încet, la modul în care noi, ca indivizi și ca societate, ne raportăm la adevăr și la libertate în această lume tumultoasă. Și, dacă e să fiu sincer, uneori e reconfortant să ți se spună că poate, schimbarea și soluția stau în continuare în noi, nu în ceva exterior care să ne salveze.