Categorii: Uncategorized

Povesti cu cenacluri vechi din Bucuresti 1880-1954

Oras al tuturor celor care vor sa-si afle un rost, Bucurestii sunt si un oras al aventurierilor cuvantului. Pasii poetilor lasa dare nevazute, serpuind din prag in prag, legand strans locuri la prima vedere cu totul straine unul de altul, ocolind obstinat cate-un punct nevralgic, sau risipite fara tinta… Detectabile numai in fosforescenta unor evocari relevante.
Cenacluri celebre prind viata ca o holograma, la interferenta amintirilor multiple. Retraim, fie si in treacat, intrunirile „Junimii” ajunse la Bucuresti, mai intai pe strada Mercur, la domiciliul simandicos al lui Titu Maiorescu, apoi pe strada Furiilor 12, devenita Dimitrie Racovita, in casa lui Simion Mehedinti, caruia Maiorescu ii lasa in grija „Junimea” si „Convorbirile literare”, asistam, in biblioteca din apartamentele succesive ale lui E.
Lovinescu, pe strada Campineanu 40, apoi, peste drum, la numarul 39 si, in fine, pe bulevardul Elisabeta, la plasarea strategica a participantilor dinaintea Maestrului coliliu, prezidand la biroul care ascunde agendele „Sburatorului”, il vedem pe Alexandru Macedonski, in odaitele subredei casute din Dorobanti, impartind agate multicolore poetilor bataios romantici. Gruparile de patimasi sunt de gasit in texte mai mult sau mai putin stiute, unde se ascund, ca in niste cute ale spatiului si ale timpului, palpit de viata, scantei de inteligenta, rafale de ironii, reprosuri crunte, binecuvantari, revelatii, prabusiri disperate, iesiri tacute din scena, blesteme, soapta si urlet…

Share

Diakrisis Vol.1: Immanence and Transcendence

Diakrisis . Yearbook of Theology and Philosophy Vol.1: Immanence and Transcendence Din cuprins: • Immanence… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Sfanta Treime in pictura italiana din secolele XIV-XVII

La Santa Trinita nella pittura italiana dal Trecento al Seicento. Sfanta Treime in pictura italiana… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Ignoranta emotionala

Ignoranta emotionala. Stiinta din spatele a ceea ce simtim si motivele care stau la baza… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Indumnezeirea persoanei

Indumnezeirea persoanei. Revelatia sacrului in traditiile monoteiste: O hermeneutica a teologiei comparate Indumnezeirea nu este… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Gresia albastra Vol.1

Gresia albastra (roman holografic) Volumul intai ...E un text incitant, paradoxal, copiind o realitate posibila… Vezi produsul >>

6 zile în urmă

Biologie

Biologie. Manual pentru clasa a VIII-a Acest manual scolar este aprobat prin Ordinul Ministrului Educatiei… Vezi produsul >>

6 zile în urmă