Povestiri

Nu ma hazardez incercand sa schitez vreo includere a nuvelelor mele in vreun tipar sau curent literar. Sunt eterogene si se desfasoara in locuri, timpuri si medii diferite.
Am plonjat cu unii dintre eroii mei in fericita varsta a copilariei, iar cu altii am sondat intrucatva si varsta mai inteleapta a seniorilor. Unele din povestirile mele stau mai slab sub aspectul conciziei, iar altele sunt, poate, cam livresti.
Mi-a placut sa scriu poate cam demodat, fara exagerari ultramoderne. Unele dintre nuvele au in doze infinitezimale, cateva elemente fantastice, iar altele cateva elemente sa le numim gotice.
Le-am dorit pe toate intr-o nota vesela, amuzanta. Putem considera optimismul nu numai ca o vedere incompleta a realitatii, ci si ca pe un modus vivendi, pentru a ne face existenta mai suportabila, eventual chiar mai frumoasa?
Probabil ca da! Nuvelele mele nu exploreaza abisurile transcendente ale sufletului omenesc si nu prea se ocupa nici de ororile, tragediile si strambatatile care au umplut veacul, ca sa constituie o noua demascare a lor, inca si inca absolut necesara, spre nerepetare.
Cu pastrarea proportiilor de decenta cuvenite, l-am ascultat pe Edvard Grieg , care a spus: „Artisti de talia lui Bach si Beethoven au ridicat biserici si temple pe inaltimi. Eu nu am facut altceva decat sa construiesc colibe in care oamenii sa fie fericiti si sa se simta ca acasa.”