Povestirile Doinei. Amintiri, visuri, plasmuiri

Analizând volumul „Povestirile Doinei. Amintiri, visuri, plasmuiri” de Doina Cetea, ne întâlnim cu o autorea care, după două decenii dedicate liricii, își reorientează atenția spre proză, mai ales spre literatura pentru copii. Cetea ne oferă o introspecție profundă asupra traseului său literar, evidențiind evoluția de la poezie la proză. Publicarea primului volum de povestiri în 1988 marchează o etapă semnificativă în cariera sa, reușind să obțină Premiul Uniunii Scriitorilor la categoria literatură pentru copii în 2002. Acest parcurs sugerează nu doar o adaptare la cerințele publicului, ci și o dorință continuă de a explora noi forme de expresie. Ceea ce se remarcă în proza Doinei Cetea este stilul său narativ, care îmbină realitatea cu fantasticul. Această alunecare lină între cele două lumi creează o atmosferă captivantă, oferind cititorilor o experiență unică. Însă, pe lângă narațiune, autoarea își păstrează o autentică voce lirică, care reflectă bucuria simplă a creației. Reflectând asupra anilor de scris, Cetea își exprimă detașarea față de trecut, dar păstrează o speranță pentru viitor, sugerând că, deși călătoria literară a avut suișuri și coborâșuri, satisfacția rămâne în fiecare text finalizat. În concluzie, „Povestirile Doinei. Amintiri, visuri, plasmuiri” nu este doar un simplu volum de proză; este o mărturie a evoluției personale și literare a unei scriitoare pasionate, care reușește să îmbine viziuni alternative asupra realității și să incite imaginația celor tineri. Cuvintele sale rămân vii și relevante, inspirând generații de cititori să își descopere propria voce creativă.