Prezenta

Cartea Prezenta de Cristina Tapliuc mi-a dat senzația că pătrund într-un univers plin de emoții simple, dar atât de profunde. Poezia ei e ca o conversație sinceră cu sufletul, în care totul pare vizual, ca o pictură sau o fotografie pe care vrei s-o asculți, s-o simți. Îmi place cum autoarea își plimbă cititorul printre momente obișnuite, dar încărcate de semnificație: o plimbare în natură, o clipă de singurătate sau chiar o amintire iubitoare. Ce mi-a rămas în minte e felul în care ea vorbește despre lumină. Nu e doar un element fizic, ci devine un simbol al cautării sensului, un fel de ghid prin întuneric. Partea frumoasă e că această lumină nu e mereu strălucitoare – uneori e blândă, aproape sfântă, alteori e o amintire sau o dorință absenta, dar mereu prezentă în poezie. Iubirea, de exemplu, e scrisă ca o prezență invizibilă, ca un dor subtil care face ca totul să fie mai fragil, dar și mai valoros. Mi-a plăcut și cum cuvintele se așază cu grijă, aproape ca într-o fotografie înveșmântată în cuvinte, și cum fiecare poem pare a fi o meditatie asupra realului. Unele poezii mi s-au părut confesiuni – se simțea acea deschidere sinceră, un soi de descoperire de sine, care te face să te întrebi și pe tine despre ce-i în sufletul tău. La fel de importantă e ideea de timp și de ciclicitate, ca și cumViața se reînnoiește mereu, uneori în pași mici, alteori în schimbări neașteptate. Impresia generală a cărții e una de intimitate și de reverie, de o frumusețe subtilă, aproape sacrală în felul în care e tratată iubirea sau tristețea. Cristina Tapliuc reușește să ne arate că frumusețea e în detalii mărunte, în momente de liniște sau în umbrele lăsate de gânduri frânte. E o poezie care te face să te simți mai aproape de tine însuți, într-o lume plină de culoare și umbră, dar mai ales plină de suflet.